În data de 13 noiembrie 2025, la Colegiul Național ,,Octavian Goga” Marghita, s-au desfășurat activități informativ-preventive susținute de cms. Axinte Bogdan, scms. Goia Liviu Eugen și insp. pr. Ghinea Ștefan din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Activitatea privind siguranța în mediul online face parte din cadrul Proiectului ,,Cybersmart-conectat dar protejat!” și are ca scop informarea tinerilor și adolescenților cu privire la riscurile asociate utilizării necontrolate a internetului, factori și vulnerabilități, precum și măsuri practice de protecție. La această activitate au participat elevii claselor a XI-a A, C, D și au fost abordate subiecte privind dezvoltarea de abilități digitale necesare pentru a contribui la crearea unui mediu digital mai sigur. Elevilor li s-a recomandat utilizarea responsabilă a internetului, luând în considerare aspectele pozitive, dar și negative pe care acesta le oferă.
Cea de-a doua activitate informativ-preventivă face parte din cadrul proiectului pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Scoate violența școlară din anonimat”. La această activitate au participat elevii claselor a VIII-a A, C, a IX-a D, C și a X-a D, C, cărora li s-au prezentat cauzele și implicațiile fenomenului de bullying și cyberbullying asupra dezvoltării psihice a minorului, inclusiv cu efecte asupra dezvoltării unor comportamente de tip predelictual și delictual. Întâlnirea a avut drept scop prevenirea violenței în mediul școlar, respectiv creșterea gradului de conștientizare a elevilor în ceea ce privește importanța siguranței în mediul școlar, înțelegerea consecințelor fenomenelor negative asupra dezvoltării psihologice a acestora și asupra climatului educațional. Elevii au fost angrenați în discuții cu privire la răspunderea contravențională și penală a minorilor, cu scopul de a conștientiza repercusiunile faptelor săvârșite atât în timpul liber cât și pe perioada cursurilor școlare.
Întâlnirile au fost interactive, elevii adresând întrebări și participând la discuții. Mulți dintre ei au apreciat exemplele practice și sfaturile clare, care i-au ajutat să înțeleagă cum pot preveni riscurile din viața de zi cu zi.
Școala noastră va continua organizarea unor astfel de activități, deoarece informarea în spirit preventiv contribuie la formarea unor elevi responsabili, conștienți și capabili să gestioneze situații de risc. Colaborarea cu Poliția reprezintă un pas important în dezvoltarea unei comunități școlare sigure și educative.