Istoricul scolii

Şcoala are o vechime de peste 75 de ani cu statut gimnazial, iar prima clasă de liceu s-a înfiinţat în anul 1956, în cadrul Şcolii Medii Mixte. În anul şcolar 1957-1958, şcoala a funcţionat cu clasele I-IX, iar în anul 1960 Şcoala Medie Mixtă s-a unificat cu Şcoala Elementară Maghiară. Între anii 1959 şi 1964, s-a construit o nouă clădire pentru şcoală, cu 32 de săli de clasă, laboratoare, cabinete şi ateliere mecanice. Aici liceul va funcţiona până în anul 1981, când se va muta într-un local nou, în actualul amplasament. După 1981, liceul din Marghita se va dezvolta permanent. În aceasta perioadă, liceul are un caracter industrial, cu clase de profil mecanic, petrol, electrotehnică. Lângă clădirea principală se construieşte un corp de ateliere, iar alături, o bază sportivă.
După Revoluţia din 1989, învăţământul se diversifica prin secţii de profil uman, iar în 1992 se înfiinţează clase de pedagogic. În 1994, liceul din Marghita devine, prin hotărire de guvern, Grupul Şcolar "Octavian Goga". Aici studiază peste 1.200 de elevi, dintre care circa 1.000 în cadrul învăţământului liceal, iar restul la şcoala de arte şi meserii. Elevii au la dispoziţie 24 de săli de clasă, 7 laboratoare şi cabinete, bază sportivă, sală de sport, bibliotecă, sală de festivităţi, ateliere, internat, cantină şi sală de mese.
Liceul cuprinde secţiunea de învăţământ tehnologic (clase cu profil economic, mecatronic şi design vestimentar) şi sectiunea de învăţământ teoretic (matematică-informatică, ştiinţe ale naturii şi filologie). Şcoala de arte şi meserii are clase cu profil textil şi mecanic. Din acest an şcolar, 2007-2008, au fost introduse două noi profile : o clasă de engleză-intensiv şi o clasă cu program sportiv (handbal-fobal). Procesul de învăţământ se desfăşoară în limbile română şi maghiară, iar la buna lui desfăşurare veghează 77 de cadre didactice. Administraţia şcolii este asigurată de personalul didactic auxiliar (11 persoane) şi personalul nedidactic (20 de persoane).
De-a lungul anilor, activitatea didactică şi educativă din această şcoală a fost încununată de numeroase succese ale elevilor şi dascălilor. Elevii au obţinut rezultate bune la învăţătură, materializate prin premii la olimpiade şi concursuri, urmate de admitere în învăţământul superior, în timp ce dascălii s-au bucurat de satisfacţii în cariera profesională. Fiind bazate pe aceste lucruri, demersurile la MEC pentru obţinerea statutului de colegiu naţional au fost încununate de succes.
De la 15 septembrie 2006, liceenii şi dascălii marghiteni îşi desfăşoară activitatea în cadrul Colegiului Naţional "Octavian Goga". Tot de acum, directoratul instituţiei a fost preluat de prof. Marcel Sas, un dascăl tânăr şi ambiţios. Încă din primele luni de activitate, acesta a iniţiat o serie de proiecte menite să dinamizeze şi să modernizeze instituţia şcolară. A fost fondată şi lansată revista "Collegium", realizată exclusiv de elevi si profesori iar elevii colegiului poartă acum uniformă, creată cu un design modern şi tineresc, având pe piept sigla instituţiei. Cel mai ambiţios proiect al noului director vizează crearea unui campus şcolar de tip european, în jurul actualului corp de clădire al şcolii. Campusul şcolar ar urmă să cuprindă două clădiri pentru cursuri, o clădire pentru laboratoare şi cabinete, un internat cu cantină, o sală de sport, două terenuri de sport şi un parc.

Emite conţinut