vin. apr. 26th, 2024

Serenada 2022

    „Poate că unii dintre noi sunt de-a dreptul fericiți că au ajuns la sfârșitul acestei povești. Eu însă, nu îmi permit să fiu ipocrită și să vă spun ce simțiți, pentru ca îmi e imposibil să știu așa ceva. Vă pot spune însă ce simțim eu și colegii mei. Bucurie, extaz, fluturi în stomac, frică, stări contradictorii, sentimente haotice, nerăbdarea de a scăpa de examene și de a ne bucura de vacanță, setea de a descoperi ce urmează în viitor și, domnind deasupra tuturor ca un nor imens… teribilul sentiment de melancolie, acel amestec de bucurie și tristețe care ne cuprinde atunci când ne amintim de toate clipele petrecute alături de colegi și profesori în acești minunați 12 ani.”
    Cu aceste cuvinte se deschidea seara de marți, 24 mai 2022. Cu multă emoție, eleva noastră, Antonia Porțan, dădea startul serenadei. Adică acea seară de la final de liceu, când brusc, dispare catedra ce desparte elevii și profesorii, acea seară în care se deapănă amintiri din anii de liceu, se rememorează momente vesele și triste. Elevii prind curaj, mai mult ca oricând, să spună ceea ce simt; să recunoască faptul că, deși vor să pari „tari” și greu de impresionat, de fapt ascund în suflet emoții, regrete, nostalgie, frică de necunoscut. Fiindcă înțeleg că se desprind de locul care timp de 4, 8 sau chiar 12 ani le-a fost ca o a doua casă, iar cei de aici, ca o a doua familie. Iar mărturisirile lor sunt fie melancolice, fie pline de emoție, fie pliiine de haz și voie bună, mai ales când impresiile lor sunt puse pe acorduri muzicale. Fiindcă, de fapt, asta și înseamnă „serenada”, o cântare la ceas de seară.
    Clasa a XII-a A, îndrumată de domnul profesor atât de iubit de elevi, Nicolae Iștoc, ne-a purtat îndeosebi prin versuri parodice, dar nimeni nu s-a supărat, fiindcă am înțeles că versurile sunt un pamflet și că „orice asemănare cu persoane reale e pur întâmplătoare”. Toată sala a fost amuzată când, prin cântec, ni s-a reamintit de cele mai haioase întâmplări din anii de liceu, de la chiulitul de la ore și „prezența” făcută la cafenea, și până la episoade memorabile din excursiile cu clasa.
    Elevii din clasa a XII-a B, sub atenta îndrumare a stimatei noastre colege, Laura Chirobocea, ne-a provocat să ne alegem bine lecțiile, fiindcă „extemporalul la dirigenție” este, probabil, cel mai dificil, iar testele pe care ni le dă viața nu pot fi trecute fără o pregătire solidă, autentică; fiindcă de acum încolo nu mai există „copiuțe” sau vreun coleg care să „șoptească”.
    Să nu uităm niciodată să ne întoarcem „acasă” a fost mesajul transmis cu multă, multă emoție de elevii din clasa a XII-a C, îndrumați cu mult calm în acești patru ani de liceu de doamna profesoară Meda Vlaicu.
    Ultimul cântec, cel al clasei a XII-a D, ai căror elevi au fost îndrumați de către domnul profesor Augustin Ciupe, ne-a reamintit că anii de liceu pot fi cei mai frumoși și că viața de licean „are gust” dacă știi s-o trăiești și să profiți din plin de lipsa de griji și de responsabilități.
Momentele artistice pregătite de elevi au fost urmate de „lecțiile” și mesajele de rămas bun oferite de către cadrele didactice viitorilor absolvenți. Fiecare dintre aceștia a profitat de un ultim moment, în care a mai avut oportunitatea să își pună „amprenta” pe sufletul tinerilor. Bucuria, starea de bine, emoția a fost pe chipul tuturor, în egală măsură elevi și dascăli. A fost o seară memorabilă, care va rămâne clar întipărită în mințile noastre pentru multă vreme.
    Dragi absolvenți, felicitări și mult succes în continuare!

Prof. Manuela Bârza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *