lun. oct. 3rd, 2022

Festivitate de absolvire a clasei a XII -a – Promoţia 2020-2021

Ani de liceu…

     În ajunul Zilei Dascălului, în 4 iunie 2021, a fost mare bucurie la CNOG Marghita. Cele patru clase a XII-a, care formează generația 2021, au avut parte de o festivitate de absolvire deosebită, organizată și condusă exemplar de domnul director Ioan Bogdan Pop și de doamna director- adjunct Simona Sarca.
     În ciuda condițiilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19, tradiția școlii a fost respectată. Elevii au participat, mai întâi, la emoționante ore de dirigenție în care și-au exprimat aprecierea pentru profesorii lor și regretul că își vor părăsi colegii și școala, cea care le-a fost ca un cuib, în care au fost ocrotiți de greutățile vieții. Domnii directori și diriginții celor patru clase le-au adresat cuvinte de laudă și i-au încurajat până în ultimul moment, deși lacrimile s-au ascuns în colțul ochilor.
     Festivitatea de premiere a fost onorată de prezența domnului primar Marcel-Emil Sas- Adăscăliții care le-a oferit absolvenților o lecție prețioasă de viață, accentuând ideea că se află la începutul drumului spre adevărata viață, ce trebuie trăită neumbrită de frică. Din partea Asociației de părinți din cadrul CNOG, domnul Lozoc Teodor, președintele CRP, a adresat câteva cuvinte frumoase absolvenților și părinților acestora.
     În aplauzele celor invitați, au fost evidențiați cei mai buni dintre elevi din fiecare clasă, acordându-li-se diplome pentru rezultatele foarte bune obținute la învățătură și purtare. Totul a culminat cu nominalizarea șefilor de promoție: Nedescu Alexandra Carla (XIIC) și Petruș Alexandra Bianca(XII C), care au terminat cei patru ani de liceu cu media generala 10. Cele două tinere au prezentat discursuri emoționante adresate atât colegilor lor, cât și celor invitați.
     Un alt moment așteptat a fost predarea însemnelor școlii de la o generație la alta. Drapelul școlii și cel al Consiliului elevilor, împreună cu cheia, au fost înmânate reprezentantelor claselor a XI-a. Absolventul Mureșan Sebastian (XIIB) a transmis generației mai tinere provocarea de a fi mai buni, iar eleva Șandor Ruxanda (XIC) a preluat ștafeta într-un mod elegant și elocvent, demonstrând că cei ce vor urma se ridică la nivelul celor de azi.
     În cadrul acestei ceremonii a fost acordată o distincție, din partea Primăriei Municipiului Marghita, doamnei directoare a Casei de cultură Marghita, Veronica Demeter, care s-a pensionat. De asemenea, CNOG a acordat distincții celor cinci diriginți ai claselor a XII-a: Bota Cristian(XIIA), Stan Gheorghe și Blaga Daniela(XIIB), Popescu Ileana(XIIC), Turc Marius(XIID), apreciind eforturile acestora de a îndruma această generație într-o perioadă atât de dificilă.
     Trebuie menționat efortul deosebit al celor care au asigurat condițiile tehnice de transmitere live a evenimentului, domnul Costelaș Cristian și fostul nostru elev, Pușcaș Marian.
     Punctul final al festivității a fost transformat într-un simbol al speranțelor, al dorințelor ce așteaptă a fi împlinite. Baloanele, în culorile ce au reprezentat fiecare clasă, s-au înălțat spre văzduhul, care dintr-o dată s-a înseninat, semn că cineva, acolo sus, a primit gândurile bune ce au fost atașate acestora.
     Încă o generație a plecat… urmează un alt început, o nouă generație de boboci în toamnă, pe care îi așteptăm cu drag.

Autor:
prof. Ileana Popescu



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *